Grupul 2META - o exemplaritate postmodernistă

Magda Cârneci


Romelo Pervolovici, Maria Manolescu, reuniți în 2META, reprezintă în ochii mei un caz unic, simptomatic, în contextul cercetării vizuale românești din ultimii 25 de ani.
 
Întâi, cazul sculptorului Romelo Pervolovici, care migrează de la o căutare artistică hrănită de arhetipuri arhaice și tradiții spirituale orientale, așa cum s-a manifestat ea la o întreagă direcție estetică esențializantă din anii 1980 când el debutează, la o spectaculoasă convertire din anii 1990 încoace. Convertire, atracție, pasiune pentru arta ca experiment polimorf cu o multitudine de materiale, tehnici și perspective ideatice contradictorii, arta ca cercetare vizuală, curajoasă și nonconformistă, într-un câmp de cunoaștere expandat, exploziv prin noile mijloace de comunicare în masă și prin ascensiunea fulminantă a științei ca principal univers imaginar al mentalității colective urbane de azi.
 
Apoi, cazul Mariei Manolescu, cu o formație filologică, care migrează și ea de la lecturi și scrieri spirituale, marcate de orizontul creștin ortodox și de cel esoteric în anii 1980, la o deschidere spectaculoasă din anii 1990 și până în prezent către lingvistică, teorii științifice, logice și estetice de ultimă oră, între care urmărește să creeze o visată și deocamdată tatonată sinteză cu deschideri artistice.
 
În fine, grupul 2META, caz rar de perfectă egalitate și echitate între cei doi soți care-l alcătuiesc, într-o lume artistică românească în care, de cele mai multe ori, femeile-artist se sacrifică și se dedică carierei soților lor, care uită să le integreze în propria carieră și să le recunoască în propriul succes. Grupul 2META funcționează polar, dar armonic: Maria Manolescu este creierul teoretic, ca să spunem așa, cea care livrează discursul motivațional, adesea foarte sofisticat, în timp ce Romelo Pervolovici este cel care vede idei, simte forme și livrează discursul vizual final, adesea uluitor și provocator. Deși la început se putea sesiza diviziunea de gen a muncii între cei doi, cu timpul, prin schimburi energetice și informaționale reciproce, grupul s-a sudat într-un tot coerent, care funcționează indistinct și impecabil.
 
Dar ceea ce mi se pare încă mai interesant în cazul 2META este faptul că el a luat pe cont propriu și foarte serios nevoia de înnoire, de experimentare în toate direcțiile, de deschidere spre internațional, care a apărut în mod eruptiv și natural după Revoluția din decembrie 1989 în România. Fără ajutorul Centrului Soros pentru Artă Contemporană, care a întruchipat activ până în anul 2000 această tendință în mediul bucureștean, grupul 2META a acoperit de unul singur și pe speze proprii o întreagă zonă de acțiuni și fapte artistice înnoitoare. 2META a fost nu doar un grup, ci o instituție auto-creată, de sine stătătoare, o fundație privată cu resurse proprii, care a reușit în mod miraculos nu doar să supraviețuiască până în prezent, într-o lume în care totul, chiar și instituțiile durează puțin, ci și să aibă un program propriu de cercetare, de burse, de colocvii și expoziții anuale care i-au creat „brandul“ și i-au consolidat progresiv renumele. Chiar și Bienala Tinerilor Artiști, organizată de 2META până în 2012, prima bienală internațională de arte vizuale din București, a fost o „afacere de familie“, ca să zicem așa, în efortul imens de organizare al căreia a fost implicat în ultimii ani și fiul cuplului 2META, arhitectul Radu Pervolovici. Și merită subliniat caracterul exemplar cu care funcționează această „afacere de artiști“, mânată în primul rând de dorința de înnoire și evoluție, de ambiția de sincronizare cu restul mare al lumii a micii, dar dinamicei lumi artistice românești de azi.
 
De ce META, ne-am putea întreba? De unde numele acesta ușor pretențios, ușor misterios? Probabil din faptul că e vorba de un grup teoretico-artistic, și nu doar artistic cum sunt multe și în spațiul românesc și în cel străin. Dar mai sigur e că el vine din programul explicit al grupului, pus în lumină de diverse texte teoretice care au însoțit expozițiile sale: un program care are în vedere, obsesional și curajos, chiar dacă uneori nebulos, cercetarea mecanismelor mentale, lingvistice și vizuale, prin care se concretizează actul artistic. 2META e orientat deci în mod programatic către auto-reflexivitate și auto-referențialitate, cu corelatele lor discurs-despre-discurs, ficțiune-despre-ficțiune, deci meta-limbaj, meta-logică, meta-ficțiune, meta-narațiune etc. Și, în general, o căutare a conștiinței și a experimentării în teoria și producția de artă – de unde nota de sofisticare și de interdisciplinaritate, de experimentalism cu orice preț și uneori de artificialitate din „atitudinea META“. O atitudine pusă evident sub semnul mai cuprinzător al conceptualismului ca paradigmă estetică dominantă a mediului internațional din ultimii 40-50 de ani.
 
Și totuși cine nu a admirat inspirația debordantă și dimensiunea afișat ludică a multora dintre meta-ficțiunile vizuale semnate 2META? Cine nu s-a înfiorat de instalațiile din 1999-2002 despre mineriadele din 1990, 1991 și 1999 din București, cine nu a admirat jocul de cuvinte și de idei din „Art Is My Weapon“ din 2001, cine nu s-a amuzat de picturile „EuRoFlag“ cu stelele steagului Uniunii Europene din 2004-2005, cine nu s-a bucurat de uriașele meduze azurii plutitoare de la Sibiu din 2007, cine nu a apreciat video-instalațiile intitulate „I’ve Seen Someone that Wasn’t There“ din 2008 (cu ochii săi hipnotici), sau „User Guide to Art“ din 2009, sau „Interactive Self-Portrait“ din 2009, sau „Water Drop“ din 2015, și altele, și altele? Cine nu a vibrat la referințele constante ale grupului 2META la traumele comunismului și post-comunismului, dar și la deschiderea spre noul universalism numit astăzi globalism/glocalism? Cine nu a sesizat critica implicită față de instituții de artă clasice precum muzeul și vernisajul, cine nu a reflectat puțin la conceptele inventate de „anartomie“, „subveghere“, „realism after realism“, „artopologie“ și mai ales „impoziția“, concept definitoriu al cercetării de tip 2META, ca opus conceptului de „expoziție“ și implicând atenția către interioritate și către procesele cognitive și psihice complexe ale creării de imagini?
 
Eclectismul teoretic și vizual al grupului 2META mi se pare că ilustrează, mai bine decât multe alte proiecte și producții culturale de la noi, versatilitatea gândirii și atitudinii artistice postmoderniste (care după părerea mea persistă și astăzi): fragmentare și mixaj de tehnici vizuale incongruente, intertextualitate, ironie și paradox, manipulare textuală și vizuală, de- și re-contextuali­zare a informației teoretico-imaginare, multiplicare a referințelor culturale și a nivelelor de semnificare, într-un cuvânt un experimentalism conceptualist-ludic dezlănțuit care-și apropriază itemuri locale și internaționale, le disociază și le recompune creativ în interiorul propriului discurs, în vederea propriul program de acțiune și influență culturală.
 
Prin tot ce a creat și continuă să creeze, grupul 2META mi se pare un ilustru reprezentant al optzecismului vizual și teoretic, așa cum acesta s-a reformulat după 1989, și în ce are această generație mai creativ și mai dinamic. Iar faptul că 2META a fost un înainte-mergător pe cont propriu al deschiderii experimentalist-conceptualiste din anii 1990-2000, mult înainte de efervescența conceptualist-experimentalistă a anilor 2010 și a generației recente care-l reprezintă și care uită uneori de predecesorii ei imediați și încă foarte productivi, mi se pare o confirmare. O confirmare a rolului emulativ pe care 2META l-a jucat cam de unul singur, împotriva tuturor dificultăților și obstacolelor, pe scena vizuală românească a ultimelor două decenii, în mod deopotrivă discret și strălucit.
 
 
Magda Cârneci
critic și istoric de artă, curator