The Biennial sau despre META-identităţi


    Andreea Drăghicescu


    Pluralitatea mișcărilor și direcțiilor artistice, a stilurilor și a limbajelor lingvistice şi metalingvistice în continuă transformare, multiplicate și divizate astăzi mai mult ca oricând, nu mai constituie de foarte mult timp o noutate. „The Biennial“ este legat de multiplele META-identități ale grupului 2META, de formele intermediale de expresie, toate coexistând la nivelul întregului şi producând un efect dinamic asupra discursului artistic şi a identităţii sale, conducând la formula, devenită şi emblemă a proiectului, „Art Is Always Somewhere Else“.
     
    Încă de la prima ediție a proiectului „Bienala Tinerilor Artiști“, inițiatorii acestuia, grupul 2META a avut foarte activă conștiința dinamicității inerente oricărui artist și oricărei viziuni artistice specifice societății contemporane în care activau. O conștiință preexistentă momentului de start al „The Biennial“, care se reflectase cu mult înainte în și prin proiectele artistice ale celor doi membri ai grupului şi continuate mai apoi [1]. Pe parcursul anilor care au trecut, de-a lungul a cinci ediții [2], fațete atât de diferite ale unui demers artistic unitar, atât de particulare ca exprimare și totuși atât de complementare, „The Biennial“ s-a constituit ca un proiect de artă cu un format specific. Limbajele artistice recente coexistă, reliefând importanța unei atitudini, provocând publicul să aibă la rândul lui o atitudine atunci când intră în contact direct cu arta. Nu este vorba doar despre exprimarea unei atitudini individuale „devenite formă” și de limbajele vizuale materiale și imateriale utilizate pentru constituirea acesteia, ci despre organicitatea relațiilor multiple dintre entitățile și factorii generatori. Mai mult, este vorba despre crearea unei comunităţi temporare/permanente prilejuite de întâlnirea şi interrelaţionarea unei serii multiple de vizitatori care devine posibilă şi se stabileşte prin intermediul relaţionărilor (Nicolas Bourriaud). Fiecare lucrare de artă în parte, iar apoi evoluția organică a totalității acestora, relația dintre subiect și obiect, dintre artist și curator, dintre artist și spațiu, dintre obiectele de artă și arhitectură se constituie în final într-o dinamică, o mişcare contextuală, relaţională. Se realizează astfel un transfer care stă la baza relaţionării însăşi, lucrarea de artă intră în posesia vizitatorului, îi aparține în primul rând lui, indiferent de spațiul care o are în custodie (temporar sau permanent), pentru că acesta ia asupra lui o idee, pe care mai apoi are puterea de a o transforma în atitudine.
     
    Formatul „The Biennial“ constă în primul rând în constituirea și exprimarea unui „discurs multifațetat” (multilayered discourse). Nu avem de-a face cu o unică viziune artistică, ci cu multiple viziuni, astăzi actuale, mâine poate (nu) perimate. Nu discutăm despre o variantă de discurs, ci despre variante de discurs provenite din cele mai diverse domenii, exprimate pe niveluri diferite, aflate în permanentă mișcare, intersectându-se și distanțându-se unele de altele deopotrivă și creând la fel de dinamic și inegal surpriza, mirarea, uimirea. „The Biennial“ invită privitorul să fie prezent şi să devină generator de conţinut; el participă la demersul artistic, face parte din el şi devine una dintre componentele esenţiale ale acestuia, rolul său devenind fundamental pentru existenţa obiectului artistic: „My work is like the light in the fridge. It only works when there are people to open the fridge door. Without people, itʼs not art - itʼs something else – stuff in a room“ [3]. Proiectul de artă nu se mai lasă doar contemplat, el însuşi înscriindu-se deopotrivă în limbajul contextual şi în cel relaţional, reprezentând o formă socială care (se) comunică privitorului cu care relaţionează nemediat. Artiştii au o conştiinţă de sine activă şi se manifestă ca element de coeziune. Ei nu ignoră trecutul, nu îl neagă şi nu îl refuză, ci îl recuperează prin propriile limbaje.
     
    În pofida faptului că la nivel mondial se discută despre multidisciplinaritatea bienalelor ca reprezentând (încă?!) o nouă paradigmă [4], iar întrebările legate de rolul și limitele acestora persistă, demersul proiectului „The Biennial“ se construieşte chiar pe aceste baze. Realități multiple, ubicue, alternative, reale și imaginare deopotrivă, conduc la stocarea meta-discursurilor vizuale. „The Biennial“ realizează un schimb permanent de la artist la artist, de la artist la om de știință, de la artist la public. Și, desigur, și în sens invers. Viziunile sunt astfel multiplicate generând noi structuri și chiar noi metode teoretice și practice care pot fi la rândul lor utilizate mai apoi. „The Biennial“ reprezintă un demers artistic şi social, autonom, mult mai complex, cu o implicare socială activă și o miză mult mai largă. Limitele dintre discipline tind să fie anulate, nu întâmplător, for art’s sake, ci programat, cu inteligență artistică, astfel încât efectul vizual să provoace vizitatorul prin imaginea livrată și receptată la nivelul privirii și conștiinței/gândirii deopotrivă.
     
    De la ediție la ediție, s-a constituit o nouă platformă artistică internațională, care a prins contur și dimensiune, la dispoziția și în interesul unei societăți largi, nu numai a unui public restrâns, extrem de redus și hiperspecializat.
     
     
    Andreea Drăghicescu
    filolog, muzeograf și curator
     
     
    [1] Vezi „Artopologia“ (Galeria Centrului Cultural META, 2001) şi proiectele legate de supraveghere şi subveghere: „I’ve Seen Someone that Wasn’t There“ (MedienKunstLabor, Kunsthaus Graz, 2008), „Sousveillance“ (VIENNAFAIR, 2009).
     
    [2] 2004: „Violenţa imaginii/ Imaginea violenţei“ – relaţia dintre identitate şi violenţă, deconstrucţia clişeelor prin care artiştii din Europa de Sud-Est erau percepuţi ş.a.;
    2006: „Absent Without Leave“ – stratificare de concepte: absenţă şi prezenţă, efemer şi permanent, norme, relaţia dintre oameni şi instituţii, identitatea unui individ în interiorul unei comunităţi, aici vs. altundeva ş.a.;
    2008: „Re-construction“ – recontrucţia socio-politică şi artistică care a urmat căderii regimului politic comunist, specifică oricărei perioade de tranziţie, de-construcţie şi re-construcţie ş.a.;
    2010: „Police the Police“ – forme de supraveghere şi de subveghere din perspectivă artistică şi socio-politică ş.a.;
    2012: „Overlapping Biennial“ – realitate fizică vs. realitate virtuală, relaţia dintre tehnologie şi artă, codificarea imaginii, transferul de informaţie, stratificarea discursurilor curatoriale ş.a.;
    2014: „Bio-pass Art“ (simpozion teoretic) – biometrică, bioartă, biotehnologie, bioetică, infomedicină ş.a.
     
    [3] Liam Gillick, Claire Bishop, Antagonism and Relational Aesthetics (OCTOBER 110, 2004), p. 61, disponibil on-line: http://nevolution.typepad.com/files/untitled-leftovers.pdf
     
    [4] International Biennial Association, „Biennials in Transformation: Hyzbridization as New Challenge“ (international conference), Shanghai Project and Power Station of Art, 3 septembrie 2016, Shanghai.