Doubling “Poiesis” by “Praxis”


    Raluca-Elena Doroftei


    Mă voi referi la posibilitatea de a aborda un fenomen din diferite perspective și, din acest punct de vedere, la modali­tatea de a privi la „The Biennial“ din perspectiva celor care au contribuit la a pune în practică și la a face posibile atât discursurile curatoriale, cât și cele artistice: grupul 2META.
     
    Mi se pare de menționat faptul că, ceea ce dezvoltă grupul 2META în acest proiect –„The Biennial“ – nu este legat doar de o viziune narcisistă asupra propriei arte (având în vedere auto-reflexivitatea, auto-reprezentarea, auto-referențialitatea pe care o implică viziunea din oglindă).
     
    Ar fi de menționat, legat de „The Biennial“, atitudinea încetățenită deja sub numele de ARTIVISM – un activism în practica artistică și socială deopotrivă, o ieșire din sfera de sens a subiectivului personal, pentru că, se știe „Personal Is Political“, iar „The Biennial“ scoate în evidență o artă contextuală, artă privită ca practică socială.
     
    Să ne amintim de jocul dublu al tematicilor Bienalelor lansate de grupul 2META sau de invitații acestuia, care pendulează aproape întotdeauna între estetic și socio-politic. „Re-construction“ [1] trimite desigur la reconstrucția socio-politică de după 1989, dar și la intervalul care urmează „deconstrucției“, „la nivel conceptual și formal“ din artele contemporane – după cum menționează Ami Barak, curatorul acesteia.
     
    „Violența imaginii/Imaginea violenței“ [2] amintește în egală măsură de reprezentare și imagine din artele vizuale, dar și de stereotipiile cu care au fost etichetate țările balcanice (acel mai mult sânge decât miere, atât de des folosit pentru a desemna un spațiu nu numai geografic, dar și mental). [3]
    Iar „Police the Police“ [4], punând în discuție supravegherea, dar și subvegherea, teme constante ale grupului 2META, regăsite în proiectele video-interactive: „Am văzut pe cineva care nu era acolo“ și „Sousveillance“ fac și ele dubla citire, artistică și socio-politică (pentru a ne referi doar la câteva dintre tematicile proiectului „The Biennial“).
     
    Prin implicarea unui mare număr de artiști, de operatori culturali, de critici și istorici de artă, proiectului „The Biennial“ creează un joc dublu adesea practicat de grup. Asistăm atât la un proiect de artă contextuală, cât și la o Bienală în adevăratul sens al cuvântului.
     
    A trezi nu numai o conștiință de sine – cea legată de auto-referențialitatea artistică – ci și a fi activ într-o practică socială, dublând „poiesis-ul“ de „praxis“ [5] (G. Agamben), într-o încercare de a crea contexte unde „arta este mereu în altă parte“, acesta ar fi demersul grupului 2META, legat de Bienala Tinerilor Artiști.
     
     
    Raluca-Elena Doroftei
    istoric de artă, curator
     
     
     
    [1] Re-construction, ediția a III-a a Bienalei Tinerilor Artiști, București, 2008.

    [2] Violența imaginii/Imaginea violenței, ediția I, din 2004.

    [3] Conceptul aparține grupului 2META, curatori ai primei ediții.

    [4] Police the Police, ediția a IV-a a Bienalei Tinerilor Artiști, 2010.

    [5] G. Agamben, „Poiesis and Praxis“, în The Man Without Content, Stanford University Press, 1999.