Bienala ca informație vizuală


    2META+


    Conceptul Bienalei din anul 2012, „Overlapping Biennial“, aparţine grupului 2META+ şi poate fi privit ca o strategie artistică, ca un proiect meta.
     
    Care ar fi elementele lui de noutate? Modalitatea de expunere a lucrărilor, codate în manieră similară, pe de o parte, și vocile curatorilor, care propun propriile Bienale, propriile discursuri privind informația vizuală, pe de altă parte. Aceste discursuri se raportează într-un fel sau altul la dimensiunea informației vizuale, la calitatea și complexitatea ei, la ceea ce Charles Bennett obișnuia să numească „logical depth“, la „redundanța îngropată“ a mesajului vizual. La acele părți numai cu dificultate previzibile ale conținutului informațional, cu o ridicată cantitate de entropie (o entropie de biți, măsurând atât informația, cât și dezordinea), la accidentalitatea perversă a informației, la specia de hazard la care făcea referire disputa Einstein-Bohr, când vorbeau despre Dumnezeu și zaruri. Sunt întrebări legate de ceea ce obișnuim să numim creativitate, limitele artei, noi modalități de percepție și reprezentare, într-un timp în care istoria vieții este scrisă în termeni de entropie negativă, când „evoluţia preferă un mod mai neglijent de transfer de informație” [1].
     
    Să le luăm pe rând. Reprezentarea fizică a lucrărilor de artă printr-o formă mediată (coduri QR) și accesarea de date din lumea virtuală pun alături realitatea fizică și cea virtuală. „Visualising information“ este un demers important. El ne oferă o perspectivă vizuală a felului în care lucrează și se comportă codurile, introducând un model mental, legat de experiența și proximitatea obiectualului. Este o perspectivă deopotrivă obiectuală și non-obiectuală.
     
    Structura fizică a codului, în „Overlapping Biennial“, îl face extrem de organic. Codul în sine (cel al programatorului, de exemplu) are rigurozitatea unei formule matematice, este extrem de „unambiguous“, în timp ce codurile naturale creează „self-organizing systems“ (mole­cula complexă a ADN-ului se supune legilor fizicului, celulele vii se nasc și mor etc.). Codurile naturale nu numai că transmit și conțin informația, dar au suport fizic, fiind legate și conținute de realitatea fizică.
     
    Se naşte întrebarea: este informaţia vizuală inevitabil fizică (legată de o formă fizică)?
     
    „Informația este inevitabil fizică“ („Information is Physical“) – era, de altfel, titlul unui articol celebru semnat de Rolf Landaner, menit să reamintească faptul că procesele de calcul se supun legilor fizicii si necesită obiecte fizice. „Dacă un bit este un semn pe o tăbliță de piatră, un orificiu într-o cartelă perforată sau o particulă cu spin superior sau inferior, el a insistat că nu ar putea exista fără a fi încorporat în ceva“ [2]. Dar nu toată lumea vede la fel.
     
    „It from Bit“, celebra formulă imaterialistă a lui Wheeler, duce la „Informația mai întâi, tot restul pe urmă“. „O gaură neagră nu are păr“ a fost felul său de a spune că nimic în afară de masă, sarcină și spin nu poate fi perceput din exterior. „Ne învață că spațiul poate fi mototolit ca o coală de hârtie într-un punct infinitezimal, că timpul poate fi nimicit, cum ai sufla o flacără, și că legile fizicii, pe care le vedeam ca fiind sacre și imuabile, nu sunt nimic“ [3].
     
    Informația, percepută prin unitatea ei de măsură – bitul – o particulă elementară, nu doar minusculă, dar și abstractă), lucrând cu coduri (lanțuri de abstractizări și conversiuni), a însemnat matematizarea unor operațiuni precum stocare, procesare, copiere, ștergere.
     
    Informația abstractizată, matematizată, dematerializată rezonează perfect cu dematerializarea obiectului de artă conceptuală, cu arta non-obiectuală și tot ceea ce s-a creat în jurul ei.
     
    „Conceptual art is a meta-critical and self-reflexive art process; conceptual art de-emphasizes the value traditionally accorded to the materiality of art objects“ [4].
     
    Întregul parcurs al artei, de la obiect la concept, de la o definire și circumscriere materială la un „sistem de gândire“ și, mai apoi, la înlocuirea obiectului d­e artă de către media în „information about art object“ face apel la arta post-obiectuală. Obiectul teoretic a luat locul celui concret, fizic [5].
     
    „Our mental representations give ideas their forms, in a way, representations are the face, or the mask of ideas.“
     
    Pe de altă parte, perspectiva inversă, cea care leagă informația de obiectual („Informația este inevitabil fizică“), este mai aproape de codurile naturale. Codurile folosite în Bienală sunt inevitabil fizice (chiar dacă vorbim despre o mediere fizică).
     
    Amprenta fizică a informației vizuale, care presupune experiența corporală directă – atât a obiectului de artă, cât și a participantului –, contribuie la redefinirea spațiilor reale și a celor virtuale, la plasarea a ceea ce obișnuiam să numim „producers, viewers and consumers“ în spaţii reale şi digitale deopotrivă. Crearea cyberspace-ului (un nou tip de domeniu public şi o altă dimensiune de sferă socială), un spaţiu dinamic, deschis, interactiv, generativ, un univers participatoriu, reconfigurează spaţiul public şi sfera publică. „Toate lucrurile fizice sunt informațional-teoretice ca origine și acesta este un univers participativ“ [6].
     
    Aşa cum numeroase discipline se folosesc de imagini digitale pentru a vizualiza informa­­­­ţii din domeniile lor specifice, „Overlapping Biennial“ lucrează cu imagini mediate: amprenta fizică a codurilor pentru a vizualiza lucrările artiștilor. „We realize the strong parallel between the symbology of the printed page and the structural and iconographic complexities of appreciating a painting or sculpture“ [7].
     
    Tehnologia de azi ne permite să accesăm informația vizuală într-un univers aflat la începuturile explorării sale, cu viziuni directe sau mediate, spre reprezentări vizuale complexe, cu trimiteri spre paliere multiple. Interconectivitatea este, de fapt, marele câștig al acestui demers, al discursurilor curatoriale și artistice.
     
    Câteva întrebări se ridică în această estetică a participării mediate: este informația vizuală inevitabil fizi­că? Este ea, în cele din urmă, inevitabil vizuală? Poate o lucrare de artă vizuală să își schimbe forma? Sau, mai exact, putem urmări capacitatea unei lucrări de artă vizuală de a ocupa simultan mai multe forme? Putem vorbi despre o suprapunere de forme vizuale pentru aceeași operă?
     
    Sunt câteva întrebări care ridică, la rândul lor, alte întrebări, pentru că, nu-i așa, „un nor de indeterminare“ plutește în acest „univers determinat“. Am invitat câțiva curatori pentru a ni se alătura în această experiență: Ami Barak (curator asistent: Marie Gautier), Branko Franceschi, Călin Dan, Hanna Alkema, Hilde de Bruijn, Judit Angel, Lea Rasovszky, Silvia Saitoc & Matei Sâmihăian, Magdalen Chua, Maria Vassileva, Mirjana Peitler Selakov. La rândul lor, ei au invitat câțiva artiști. Împărtășim bucuria de a fi împreună.
     
     
    2META+, București
    Catalogul Bienala Tinerilor Artiști, ediția a V-a, Overlapping Biennial, 2012


    [1] Werner R. Lowenstein, The Touchstone of Life: Molecular Information, Cell Communication and the Foundations of Life, New York, Oxford University Press, 1999.
    [2] James Gleick, The Information: A History, A Theory, A Flood, Pantheon, 2011.
    [3] Rolf Landauer, Information is Physical, Physics Today, mai 1991.
    [4] John Archibald Wheeler, At Home in the Universe (Masters of Modern Physics), New York, Institutul American de Fizică, 1997
    [5] John Archibald Wheeler, Ibidem..
    [6] Edward A. Shanken, Art in the Information Age: Technology and Conceptual Art.
    [7] Jack Burnham, „The Aesthetics of Intelligent Systems“, in On the Future of Art, New York, Viking, 1970.